Butonii au apărut prima oară în Franța. Desigur că nu arătau ca acum, erau executați din bucăți de sfoară cu care se legau manșetele cămășilor la bărbați. Au apărut în primii ani ai secolului 16, ca mai apoi, sub domnia lui Ludovic al XIV lea, să iși modifice forma, aspectul și să devină tot mai cunoscuți. Butonii erau asociați cu aristocrația și luxul. Până la începutul secolului 17 butonii au evoluat de la simple sfere colorate, legate între ele cu lanț, sau simpli butoni din sticlă, la cei care se găsesc și acum. Butonii și-au câștigat notorietatea după ce a apărut cartea Contele de Monte Cristo. Inspirați de unul dintre personajele cărții, care purta diamante la mânecile cămășii, croitorii au început să pună accent pe importanța adăugării acestor detalii la ținutele gentilomilor.
Cu trecerea anilor butonii au devenit tot mai accesibili ca preț, croitorii au început să confecționeze cămăși special concepute, iar bărbații din aproape toate clasele sociale au început să poarte butoni. Din păcate în secolul 20 popularitatea butonilor a început să scadă, multe cămăși erau deja prevăzute cu butoni aplicați pe manșete. Ca mai apoi, din comoditate, să câștige tot mai mult teren manșetele cu nasturi.
Butonii sunt una din rarele ocazii în care cei mai mulți dintre bărbați poartă bijuterii. Chiar dacă uneori sunt omiși, totuși butonii sunt detaliile care completează și definesc un stil elegant. Îi găsim într-o multitudine de forme, din metale scumpe, sau nu, lucrați cu minuțiozitate, bătuți în pietre prețioase, sau semipretiose. Butonii pot fi purtați la cele mai sofisticate evenimente, la nunți, sau chiar la birou. Desigur că trebuie să fim atenți ca aceștia să se asorteze cu restul accesoriilor. Îi alegem în funcție de culoarea sacoului, a pantalonului și a cămășii. Bineînțeles că trebuie să alegem o cămașă special concepută pentru butoni. Aceste cămăși au o manșeta lungă care prin îndoire se dublează. Sau cu ajutorul unui croitor putem modifica închiderea unei cămăși normale.
Dacă la un eveniment optăm pentru frac, este obligatoriu să purtăm butoni, dar alegem modele mai simple. Butonii cu pietre semiprețioase din onix sau sidef sunt alegeri potrivite.
Dacă îi asociem costumelor simple, putem merge pe variante mai colorate, în forme variate, sau personalizați în funcție de originalitatea purtătorului.
Poate pare surprinzător dar butonii pot fi purtați și la blugi. Desigur mergem pe croieli simple, nuanțe cît mai închise. Evităm blugii rupți, șterși sau variantele prea mulate.
Evităm și cămășile albe, nu se potrivesc blugilor ci costumelor. Dar alegem totuși cămăși în nuanțe mai discrete, plăcute vederii.
Când alegem butonii și calitatea lor este importanta, cei din argint, aur sau platină sunt mult mai eleganți decât cei din alte materiale. De asemeni, dacă nu sunt prea încărcați sau colorați sunt mai ușor de asortat.
Când optăm pentru butoni din metal ( argint, aur..) trebuie să fim atenți ca aceștia să se potrivească cu celelalte metale din ținută: verigheta, catarama de la curea sau de la pantofi, acul de cravată..
Butonii pot fi purtați și la ținutele elegante de la birou, dar alegem modele cât mai clasice și optăm pentru butoni din argint sau aur.
Și dacă inițial butonii au fost concepuți pentru bărbați, acum foarte multe doamne îi asociază ținutelor elegante de la birou.
Atât timp cât păstrăm niște reguli, suntem liberi să dăm frâu liber originalității.

"